Concept nefericit intr-o țară normală.
Proprietatea este garantată si ocrotită prin Constituție.
Nu este oare suficient? Se pare că nu.
În anul 1948, fără drept, proprietatea forestieră a fost confiscată si pusă sub pază.
Pază cu epoleți, grade, stele si arme de război. Era o treabă logică, pădurea trebuia păzită de proprietari.
Cu toate acestea, niciodată Școala Silvică superioară nu a introdus in programă un curs de pază.
Doar Autoritatea veche sau nouă, într-o inerție, a rămas ancorată într-o zonă obscură a responsabilității, a pazei, a programului de muncă nenormat, a unei gestiuni imense fără lacăt la poartă.
S-au dat instrumente, prin lege, în mâna silvicultorului, fără finalitate. Fiecare constatare ajunge tot la instrumentarea Autorității si sub ciocanul Instanței.
Pentru omul care se ocupă de pădure, paza trebuie să însemne Prevenție, Informare, Constatare si sesizare. Celelalte aspecte legate de instrumentare ar trebui să rămână in grija Autorității.
Silvicultorii sunt doctorii Pădurii si avocații proprietarului in relația acestuia cu legile naturii.
Încet, încet personalul nostru si-a schimbat comportamentul si limbajul, fiind asimilați polițiștilor.
Până atunci facem pază, facem controale de fond, facem patrulări, ne chinuim să prindem Hoții, care scapă nefiind pericol social.
Când ai peste 100 de acte normative care mai mult te încurcă decât să te ajute, totul este posibil.
Pentru a verifica acest maldăr de reglementări apasă aici.
